Are you an Angel or a Devil?


 
AcasaFAQCautareInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 [+14] Cântă-mi povestea

In jos 
AutorMesaj
The Role Model
Membri apreciati
avatar

Mesaje : 219
Data de inscriere : 29/05/2011
Varsta : 28
Localizare : București

MesajSubiect: [+14] Cântă-mi povestea   Lun Iul 04, 2011 2:50 am

Acest fic este nerecomandabil persoanelor sub 14 ani. Conține:
- limbaj ce poate fi interpretat ca fiind vulgar.
- scene de nuditate sau ce pot sugera actul sexual.
- aluzii la consumul de droguri sau alcool.


Notă: Cântă-mi povestea este un fic inspirat din melodia ”Cântă-mi povestea” a formației Coma. Acest fic a mai fost postat și pe alte forum-uri, unde, însă, eu nu mai sunt user activ de multă vreme. Dacă există creații asemănătoare, ele există fără știința sau acordul meu și fără ca eu să mă fi inspirat din ele sau creatorii lor din fic-ul meu.

CÂNTĂ-MI POVESTEA


Îşi amintea totul şi acum, ca şi cum ar fi fost ieri. În realitate, nici nu mai ştia cât timp se scursese de atunci. Trecuseră zile şi nopţi în aceeaşi banalitate şi monotonie bolnăvicioasă şi paranoică. Sticlă după sticlă, ţigară după ţigară, gram după gram... Îşi petrecea tot timpul cât era treaz pe pervazul ferestrei, privind în gol sau plângând fără zgomot, fumând şi bând în neştire, sau în colţul camerei, cu lumina stinsă, ascultând a mia oară aceeaşi melodie care îl distrugea psihic din ce în ce mai mult. De dormit, dormea puţin, beat şi îmbuibat de fum, pentru a se trezi după doar câteva ore, transpirat şi plângând şi a se reapuca de aceleaşi obiceiuri care îl nenoroceau, puţin câte puţin...

- Cătă…
Bătăile în uşă nu primiră niciun răspuns nici a cincea oară. Băiatul din dreptul ei devenise de-a dreptul îngrijorat. Chiar şi beat sau drogat, Cătă tot găsea cumva drumul până la uşă pentru a o deschide, mai ales când era vorbea de el, prietenul lui cel mai bun!
- Cătă! urlă el. Deschide uşa sau o sparg, ai cuvântul meu!
Era un băiat înalt şi slab, de vreo 20 de ani, cu trăsături faciale comune, neras de câteva zile şi cu o privire obosită, ca şi cum nu ar fi dormit cu o noapte înainte. Pe cap avea o şapcă neagră cu cozoroc larg, de rapper. De fapt, acesta părea stilul băiatului, judecând după costumație. Mai purta un tricou negru, un pic cam mare pentru construcţia sa fizică, pe care scria cu litere albe "20cm Records". Îl cumpărase chiar cu Cătălin la un concert "Paraziţii" în Suburbia, acum nu mai mult de un an. Blugii de un albastru închis strident erau la fel de largi şi cu turul căzut şi erau asortaţi impecabil cu skaterii mari şi albi din picioare. Avea ochii albaştri, de un clar ieşit din comun şi părul castaniu, tuns scurt şi comod, în ton cu vara.
- Cătă, sparg uşa! ţipă băiatul şi mai tare, ca ultim avertisment, în vocea lui citindu-se frica.
O bătrânică ieşi din apartamentul de vizavi privind cu insistenţă la scenă, fără niciun pic de jenă şi fără să spună nimic. De altfel, băiatul era sigur că şi de uşile celorlalte apartamente erau lipite multe urechi, pentru că niciunul din vecinii lui Cătălin nu-l plăcea pe acesta, spunând despre el că e un "drogat care le vandalizează scara blocului". Cristi ştia mai bine cine erau nesimţiţii care scriau cu graffiti toate acele cuvinte prin scara blocului şi prin lift şi care erau responsabili pentru seringile goale de la etajul 10. Şi pentru geamurile sparte de la parter, şi câte şi mai câte. Era un grup din care făcea parte şi băiatul administratorului, dar cine era Cristi să îi trezească pe toţi moşii ăştia la realitate? Cine l-ar fi crezut? Prietenul lui cel mai bun era văzut cum era văzut de locatarii scării de bloc şi nu mai ieşise din apartament de aproape 2 săptămâni, aveau tot dreptul să-l acuze, în condiţiile acestor aparenţe.
"N-ai cu cine", îşi zise Cristi, scârbit, în gând.
Îşi plimbă ochii de la băbuţa care privea de după uşa apartamentului ei scena fără absolut nicio expresie pe chip, ca şi cum ar fi asistat la căderea unei frunze toamna, la unica fereastră de pe etaj, căreia acum îi lipsea un geam, pentru a ajunge cu privirile din nou la uşa lui Cătă.
"Deschide, mă, trăiască ţie, spre binele tău..." se milogi Cristi în gând de prietenul său cel mai bun, care, evident, nu avea cum să-l audă.
O privi cu un zâmbet fals pe bătrânică şi bâjbâi ceva de genul "Are somnul foarte greu", după care se întoarse, de-a dreptul înfricoşat, din nou spre uşă. Stătu câteva secunde în cumpănă şi se îndepărtă de uşă, lăsând senzaţia că va pleca. Nu se întâmplă asta, căci în clipa imediat următoare lovi puternic cu piciorul uşa din lemn slab a lui Cătă, care crăpă în zona centrală. Îşi luă decis un avânt mai mare şi se aruncă cu umărul în partea pe care deja o slăbise, trecând de-a dreptul prin uşă şi rostoglindu-se pe podeaua apartamentului. Bătrânica intrase la loc în casa ei, căci nu se mai vedea cercetând holul din dreptul ușii.
Cristi se ridică şi se scutură de praf şi aşchii. Umărul îl durea de la impact, iar mâna dreapta îi era zgâriată destul de rău, undeva aproape de cot. Noroc că pielea era mai groasă în zona aceea şi lemnul care îl rănise nu ajunsese la vreun vas de sânge. Apartamentul lui Cătălin era simplu, modest, dar, mai ales, comod. Ideal pentru un student care oricum îşi petrece majoritatea timpului în afara casei. Era alcătuit din două camere mari, o bucătărie micuţă şi o baie. Singurele elemente din casă pe care şi le dorise Cătă atunci când se mutase aici au fost cele ce ţin de strictul necesar: un pat mare, un dulap încăpător, un birou pe care să lucreze şi unde să-şi ţină calculatorul, o masă, o canapea şi un televizor în sufragerie. Plus, evident, aparatele electrocasnice esenţiale: aragaz, frigider, maşină de spălat şi ce mai trebuia. Acum, apartamentul se afla într-o stare deplorabilă. Praful se depusese peste tot, asezonat de munţi de gunoaie, sticle, chiştoace strivite şi pachete de ţigări goale, şerveţele, resturi de mâncare, pete de sânge...
"SÂNGE?!!!" făcu Cristi ochii mari, privind petele mari şi roşii din mijlocul camerei de zi.
Erau proaspete, asta se vedea cu ochiul liber. Aşadar, Cătălin era pe undeva, prin casă, rănit. O luă la fugă spre camera lui. Nu era acolo. Muzica, însă, mergea, fixată pe aceeaşi eternă melodie care îl întrista de fiecare dată când o asculta.
- Cătă! Unde eşti, mă, trăiască mă-ta? urlă Cristi, pe un ton plângăreţ.
Îl curpinsese disperarea, de-a dreptul. Prietenul său cel mai bun era, poate, într-o situaţie critică, undeva în casă, sângerând abundent...
- Baia! realiză Cristi şi se repezi ca o nălucă spre fundul casei.
Deschise uşa şi, în cadă, găsi un Cătălin alb ca varul, incapabil să mai scoată vreun sunet inteligibil, dar mişcându-şi, parcă cu încetinitorul, buzele, dornic să îi spună ceva prietenului său cel mai bun. Mâna stângă era roşie complet, imobilă, atârnând pe marginea căzii, iar mâna dreaptă încă ţinea o lamă între degete. Culmea era că, deşi Cătălin era mai mult mort decât viu, el îşi conducea decis lama spre mâna stângă, hotărât, parcă, să termine ce a început. Iar ochii săi păreau că îi cer iertare lui Cristi...

Va urma...
Sus In jos
http://evidenttotrolemodelism.wordpress.com
 
[+14] Cântă-mi povestea
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Povesti la ceas de seara
» Continua povestea cu personaje anime

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Are you an Angel or a Devil? :: Fan zone :: Fiction :: Other Fics-
Mergi direct la: